Selecționerul României, Ambros Martin, activează în campionatul Ungariei, acolo unde vor ajunge și cel puțin trei jucătoare ale primei reprezentative. Mădălina Zamfirescu a semnat pe un sezon cu Debrecen, în timp ce Denisa Dedu și Gabriela Perianu au bătut palma pentru un contract pe 2 ani cu Siofok.
Fără îndoială, campionatul maghiar de handbal feminin devine cel mai puternic din Europa, pe lângă Gyor și Ferencvaros mai multe grupări fiind dispuse să investească și să clădească loturi puternice, bineînțeles cu ajutorul unei legislații care încurajează investițiile în sport. Dar asta este altă poveste. Astfel, tot mai multe jucătoare din afara Ungariei au fost oferte în ultima perioadă, inclusiv din România, având în vedere că naționala feminină este în top la turneele finale. Astfel, trei jucătoare în jurul cărora se va construi prima reprezentativă, Gabriela Perianu (apărare – inter stânga). Mădălina Zamfirescu (centru) și Denisa Dedu (portar), toate din generația 94-95, vor juca din sezonul 2017-2018 în Ungaria, bineînțeles dacă nu apare ceva neprevăzut pe ultima sută de metri.
Mădălina Zamfirescu a semnat pe un sezon cu Debrecen, informație prezentată încă de ieri după partida Dunărea Brăila – CSM București. Gabriela Perianu și Denisa Dedu vor ajunge la Siofok, club cu care s-au înțeles pentru un contract pe două sezoane. De curând, Siofok a transferat-o și pe Katarina Jezic, care a evoluat în sezonul trecut la HCM Baia Mare, iar din lot fac parte alte câteva handbaliste importante, precum Nze Minko (Franța) și Krisztina Trishcuk (Ungaria). Potrivit informațiilor ProSport, cele două handbaliste vor fi prezentate oficial de Siofok în următoarele zile.
„Noi am avut mai multe discuții cu ea, i-am făcut o ofertă foarte bună, însă Denisa a spus că își dorește foarte tare să joace în afara țării, pentru a trăi și o astfel de experiență. Totuși, știm că încă nu s-a decis, și că va face acest lucru în perioada următoare. Evident, noi sperăm să se răzgândească și să mai rămână la Brașov dar știm prea bine că indiferent de cât de bună este oferta Coronei și de dorința noastră ca ea să rămână acasă, până la urmă dacă ea va dori să plece în afara țării, nu vom avea ce face. Nu ne putem opune dorinței ei de a trăi o experiență într-o altă țară”, a declarat Liviu Dragomir, președintele echipei Corona Brașov.
Până la oficializarea celor două transferuri, Siofok și-a anunțat deocamdată antrenorul care va fi pe banca tehnică la Siofok începând din vară. Acesta va fi danezul Lars Rasmussen, care a semnat un contract până în 2020.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER